luni, 28 august 2017

Craiova captivă. Cifrele care risipesc minciunile oficialităților

Unde este Craiova în clasamentul "orașelor magnetice" din România? Exact unde au dus-o politicieni incompetenți și corupți care au parazitat administrația locală. Tragem linia și vedem realitatea surprinsă în studiul realizat de Banca Mondială. Previziunile nu lasă loc de optimism. Indicele de magnetism nu se va modifica pozitiv în privința Craiovei din cauza tentaculelor care sufocă orice posibilitate de dezvoltare. Craiova este captivă unor clanuri politice și interlope, incapabilă de a se elibera singură fără intervenția instituțiilor centrale ale statului și fără implicare civică.


Citiți raportul, trageți concluziile și dați share acestor informații. Ajunge cu minciunile care au risipit speranța din Craiova... Roșie!

vineri, 25 august 2017

Berarii României: "Berea face cinste României". Și profit!

La un eveniment de promovare a industriei berii în România am aflat statistici interesante dar am întâlnit și profesioniști remarcabili, conectați la un sistem concurențial. Dar cel mai bine e să las datele prezentate în comunicat să vorbească de la sine: “Sectorul berii din România generează aproape 85.000 de locuri de muncă la nivel naţional - direct şi indirect – atât în producția berii, cât şi în sectoare conexe precum retail, HoReCa, distribuție sau agricultură.”


Întâlnirea a fost organizată la Hotel Ramada din Craiova de Asociația Berarii României; deloc întâmplător, știindu-se că în Craiova avem o fabrică de bere înființată în urmă cu mai bine de 50 de ani. “Impactul economic pozitiv al producției de bere din România se face simțit la nivelul tuturor activităților conexe, în special prin crearea de locuri de muncă. Sectorul HoReCa reprezintă o dovadă clară în acest sens nu doar din punct de vedere al numărului important de locuri de muncă datorate berii, dar și caracterului de protecție socială al acestor locuri de muncă, destinate în special tinerilor, persoanelor aflate la primul loc de muncă sau celor care se reintegrează în activitate după o perioadă de pauză. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, aproximativ 158.000 de persoane au un loc de muncă în industria ospitalității, 27.000 de locuri de muncă datorându-se producției locale de bere. Altfel spus, unul din cinci locuri de muncă din domeniul HoReCa este generat de sectorul berii din ţara noastră”, a declarat Julia Leferman, Director General, Asociația Berarii României.

Tot de la organizatori am aflat că din totalul de 85.000 locuri de muncă create la nivel național, aproximativ 28.000 de locuri de muncă sunt în sectorul retail, 10.000 locuri de muncă în agricultură, iar 24.500 în activități de distribuție. “Producția de bere din România, în care lucrează peste 5.400 de angajați, s-a poziționat drept un sector dinamic care generează contribuţii constante la bugetul de stat, mai precis, în anul 2016 contribuția exclusivă a membrilor Asociației Berarilor României fiind de 275 milioane de euro. Contribuția totală a sectorului berii la nivel național și local depăşeşte însă jumătate de miliard de euro, mai exact 530 milioane de euro, reprezentând taxe, impozite și contribuții sociale la bugetele de stat și locale.” Wow! Dacă ne raportăm la ceea ce se petrece în economia noastră, datele prezentate sunt impresionante: un nivel zero al evaziunii fiscale și caracterul său profund național, datorat unei producții interne care acoperă peste 97% din consum și o pondere de peste 70% a ingredientelor locale în rețetele de fabricare a berii!


Julia Leferman: “Ne place întotdeauna să spunem că berea face cinste României, o afirmație fundamentată pe un spectru larg de efecte economice pozitive. Dintre aceste efecte însă, capacitatea sectorului local al berii de a crea locuri de muncă pentru români este esențială în evaluarea rolului pozitiv pe care berea îl are chiar în viața de zi cu zi a românilor.”

Despre Asociația Berarii României



Asociația Berarii României reprezintă un veritabil simbol al sectorului berii de la noi din țară. În cei treisprezece ani de existență, Asociația Berarii României s-a impus atât la nivel local, cât şi internaţional, ca o voce comună a membrilor săi, reușind să transmită mediului de afaceri, consumatorilor și instituţiilor statului, valorile care îi guvernează deopotrivă.

Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI.

Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor Asociației sunt situate în Ploieşti, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan telimon, Timişoara, Buzău, Braşov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.”